DESPRE URĂ ȘI DEZBINARE, CU SMERENIE

Am descoperit azi cu amărăciune și oarecare perplexitate -ceeace nu e neapărat rău, înseamnă că încă mai dispun de resurse de așteptări de la poporul ăsta- valul de indignare și interpretări una mai chinuită/căutată ca alta, cu care au primit unii cântecul Despre Smerenie (Taxi). Printre ei și oameni pe care îi admir și-i respect, oameni care păreau că sunt în același film cu mine. Vă dau exemplul cel mai blând, cel mai moderat, de postare -deși ca încărcătură emoțională, e la fel de nocivă în ecuație ca toate celelalte. Nu dau numele autorului, nu doar pentru că mi-e drag și-l respect foarte tare, ci în primul rând pentru că nu folosește la nimic, nimănui (se va recunoaște oricum și sper să nu catalogheze gestul meu ca pe o impolitețe, pentru că nu este. E mai degrabă o mâhnire)

Bunii nostri zideau Biserica pentru a cânta Comuniunea oamenilor. Dragii noștri de astăzi ne cântă și ne încântă cu Ura și Dezbinarea”.

gari

Bun. Deci cineva, un om, a ascultat melodia Despre Smerenie și asta a fost ceeace a înțeles din ea. Și nu pot să nu mă întreb cum de mie nu mi-a trecut nicio secundă prin cap, o mie de vieți de-aș fi trăit nu mi-ar fi trecut prin cap așa ceva! Iar mesajul îmi pare atât de clar, că și dacă-mi propun să-i caut alte înțelesuri, mi-e cu neputință. Până și tonul cu care este interpretat cântecul nu este unul ostil, ori măcar ironic -e cald și bun, amar pe alocuri. E un punct de vedere exprimat politicos, cuminte, cu smerenie.

Dumnezeu este în smerenie, iar smerenia cu siguranță nu se află în opulență.

Asta e ceeace ce am înțeles eu, ce a ajuns la mine din acest cântec.

Și în momentul ăsta cred că tocmai cei care găsesc în mesajul lui o invitație la ură și dezbinare, fac păcatul de a invita la ură și a dezbina și mai tare o nație și-așa destul de dezbinată.

Și mai cred că un bun început pentru a atenua măcar, dacă nu vindeca, această cumplită fractură care scoate la suprafață tot ce e mai urât din oameni -indiferent în ce tabără se situează- azvârlindu-i pe toți foarte departe de Dumnezeu, ar fi să se înțeleagă odată pentru totdeauna, că dintre cei care nu sunt de acord cu Catedrala Mântuirii Neamului cei mai mulți nu sunt nicidecum atei, ci pur și simplu consideră această construcție o risipă, cu atât mai inadmisibilă cu cât e ideea BOR -care, nu-i așa, ar trebui să aibă cu totul alte priorități într-o țară din ce în ce mai îngropată în sărăcie și deznădejde.

Pe mine, de exemplu, această inițiativă a BOR m-a îndepărtat grav de Insituția Bisericii (atenție, nu de Dumnezeu!) pentru că m-a izbit contrastul teribil cu tot ceeace am fost educată să cred că ar trebui să fie preocupările slujitorilor Domnului, mai ales în vremuri atât de grele pentru om. Și cred în continuare cu tărie că aproape de Dumnezeu nu ajungi înălțând construcții până la cer, ci prin iubire față de semenul tău, prin vindecarea/alinarea durerilor și nevoilor lui. Și că a fi credincios implică în primul rând smerenie în fața lui Dumnezeu și a cuvâtului Lui, nicidecum în fața unei Instituții gestionate de muritori plini de păcate.

Apoi, dacă dorim pace și armonie și un viitor al omului uman, va trebui să încetăm să numim necredință credința altor oameni -principiul „tot ce nu e ca mine e greșit, împotriva mea, sau nu există” duce cu gândul în direcții diametral opuse lui Dumnezeu. Va trebui să învățăm să respectăm și celelalte religii, să nu mai fim paranoici că vine cineva să ne bage religia lui pe gât (“Nu-i departe vremea când o să vină unii, ca pe vremea lui Brâncoveanu, să ne ceară să ne lepădăm de credința noastră ca să îmbrățișăm necredința lor”). Să nu-i mai etichetăm pe atei „păcătoși” -să ne amintim că descoperirile multora dintre „păcătoșii” ăștia ne vindecă azi de boli, ne-au scos din mizerie și din beznă și au făcut posibile tehnologii la care îngenuncheații prin biserici ai vremii nici nu știau să viseze (ba chiar îngenuncheații prin biserici i-au prigonit și ars pe rug la greu). Să înțelegem că fiecare avem rolul nostru pe lume și că putem trăi laolaltă în pace, dacă vrem. Că noi, lumea civilizată, putem și chiar suntem datori -față de toți ce care au murit ca să defilăm noi azi cu pretenții de civilizați- să civilizăm tot ce-a mai rămas barbar pe planetă. Iar asta nu se face nu ură, cu dispreț, cu religia mea e mai bună decât a ta”.

love is the answer 1

P.S. Și eu cred că Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici. Dar de ai treabă cu El, îl găsești și sub cerul liber. În opulență și lăcomie, puțin probabil.

P.P.S. „(…) au pierdut sensul iubirii adevărate între oameni, pe care tot omul o mai găsește doar în biserici”?!

I.T, sensul iubirii adevărate între oameni îl găsești printre oameni. Biserica doar ne dă credință să-l căutăm, asigurându-ne că există.

Din păcate însă, în ultima vreme, BOR a avut alte preocupări, care mai de care mai străine de mângâierea, ascultarea și îndrumarea enoriașilor săi. Iar Patriarhul Daniel a avut niște discursuri și o atitudine de zici că-l slujește pe Ucidă-l Toaca, Doamne iartă-mă.

Hai să nu ne pierdem credința, zic. Dar nici luciditatea.

miracol 3

Advertisements

One thought on “DESPRE URĂ ȘI DEZBINARE, CU SMERENIE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s