O MÂNĂ DE VII ÎNTR-O MARE DE ZOMBIE

Ieri seară am trăit o stare complet nouă, pe care oricât mă străduiesc să o definesc, nu reușesc.

Nu deznădejde, nu întristare, nu neputință, nu furie, nu greață, nu indignare.

A fost cumva, un cocktail ucigător din toate astea.

Nu m-am mai simțit așa niciodată.

Nu, nu pentru că am fost o mie de aceiași, mereu aceiași “naivi”, „fără griji sau altceva mai bun de făcut p-acasă”. Nu.

Ci pentru momentul în care, entuziaști, am năvălit în bulevardul ticsit de mii de oameni din orașul acesta, oamenidetoatevârsteleîmbrăcațielegantseninișizâmbitorillaluminițe, convinși fiind că măcar câțiva dintre ei ni se vor alătura, că măcar câțiva dintre ei vor afla, de la noi, că iată în sfârșit s-a încropit un protest la care să poată să-și strige indignarea și dorința de a trăi într-o țară normală în care statul să îi respecte și să îi protejeze. Iar miile de oameni din orașul acesta, au trecut mai departe, pe lângă noi, senini și zâmbitori la luminițe.

Îi priveam în ochi de la jumătate de metru, ne scuipam corzile vocale urlând „Hai cu noi, e și pentru voi!” iar ei treceau mai departe senini și zâmbitori la luminițe, fotografiindu-ne din când în când, ca pe un circ ambulant.

Nu am întâlnit nici măcar un singur om care să strige, doar să strige când trecea pe lângă noi, odată cu noi!

NICI MĂCAR UNUL SINGUR.

Sau să ridice mâinile. O secundă. A încurajare. A solidaritate.

Nu să-și dea peste cap frumusețe de vineri seara și să ne urmeze. Un gest, atât. Nu…

S-a strigat și Colectiv. Nicio clipire. Miile de oameni din orașul acesta, treceau mai departe, ca într-o transă, senini, zâmbitori la luminițe.

Și dintr-o dată m-a năpădit acea stare pe care nu pot să o definesc.

Deznădejde, întristare, neputință, furie, greață, indignare. Mă sugrumau toate. Deodată. Imposibil de descris în cuvinte.

Dacă aș avea harul picturii, aș picta o mână de vii într-o mare de zombie.

La capătul drumului eram contaminată de deznădejde, de întristare, de neputință, de furie, de greață, de indignare. Sulfletul îmi ardea de ele. Ochii îmi ardeau de ele. Și de lacrimi.

V-am mințit aseară. Nu, nu sunt liniștită deloc.

Nu sunt liniștită nu pentru țara asta atât de bolnavă încât nu-mi mai pot îngădui speranța că se va face bine vreodată.

Nu sunt liniștită pentru copilul meu.

Nu sunt liniștită nici pentru copiii -născuți ori nenăscuți încă- ai celorlalți o mie de oameni ca mine.

Pentru că ei vor fi crescuți de o mână de vii și va trebui să trăiască într-o mare de zombie.

Advertisements

7 thoughts on “O MÂNĂ DE VII ÎNTR-O MARE DE ZOMBIE

  1. O, da, cunosc bine sentimentul. Cand esti pe un pat de spital sau tii de mana o persoana draga chinuita de boala si umilita de sistemul medical, ai acelasi sentiment. Cei care nu au fost ACOLO greu pot sa inteleaga, nici macar nu ii judec…..

    Liked by 1 person

  2. De ce să fim zombica nu reacționăm la diversiunile voastre?? Cât rău a facut colegul său seful tau acestei țări?? Și mai ai tupeul să ceri să te urmeze?? Câți bani dai la bugetul de stat?? Nu îți este rușine să spui că suntem zombi??

    Like

    1. Sunteti usor incoerenta, asa ca o sa va raspund doar la intrebarile pe care le inteleg. 1. Dau multi bani la bugetul de stat. Si demult -de vreo 24 de ani. 2. Mie nu mi-e rusine sa spun ca sunteti zombie (inteleg ca sunteti, daca ati sarit asa arsa). Dar ma doare ca sunteti. P.S. Dvs nu va e rusine sa fiti zombie? Se vede treaba ca nu, deci pe undeva, suntem chit.

      Like

  3. La fel și la Cluj.
    Nu e cazul să te sperii.
    Cei mai mulți oameni nu au încă informațiile pe care le ai tu. Nu au ajuns la ei, nu le-au procesat, nu le înțeleg încă. Scosul în stradă începe de acasă sau de la birou. Situația e atât de monstruoasă încât necesită timp de procesare. Și de la o zi la alta dezvăluirile devine mai cumplite. Ce poți să faci e să oferi informații celor din jur, fiecare decide apoi pe barba lui dacă așteaptă să devină statistică sau iese în stradă.
    Dacă te consolează cu ceva, protestele față de Roșia Montana au început cu mult mai puțini oameni, iar situația actuală este muuuuuuult mai gravă decât orice proiect industrial sau atentat terorist.

    Liked by 1 person

  4. Aveti dreptate doamna. Este exact ceea ce au nevoie cei din elitele conducatoare ale acestei tari: un popor fara directie, in care cei carora le pasa, sa fie striviti sub greutatea indiferentei celorlalti! Astfel ei, lupii de la conducere, isi pot urma in continuare propriile interese, conducand defectuos turma de oi.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s