Votul, o floare pe un mormânt

Am tot fost întrebată dacă merg la vot.
– Ce întrebare e asta?! S-a întâmplat vreodată de când am drept de vot, respectiv de 24 de ani, să nu votez?!
– Și-atunci de ce acum taci cu desăvârșire pe aici pe subiectul ăsta, taman tu care ești atât de activă civic?!
– Păi tocmai pentru că îmi pare atât de clar! Tocmai pentru că sunt atât de activă și pentru că mi-am exprimat nu o dată părerea despre cât de important este să votăm, oricât de scârbiți și deznădăjduiți ne-am simți.
Dacă nu pentru speranța că votul nostru ar putea conta -eu una, recunosc, nu m-am simțit vreodată cu adevărat reprezentată de vreunul din ăia pe care am pus ștampila, nu m-a convins/amăgit niciunul, votul meu a fost mereu fie unul de blam pentru un candidat, fie un mers la risc cu un altul, pentru că în fapt niciodată noi nu am avut de ales decât între hoți și inculți și neveretebrați și mai hoți, mai inculți, mai neveretebrați- dacă nu din convingere, deci, dacă nu cu speranță în mai bine, măcar din respect pentru toți cei care au murit pentru dreptul nostru de a vota, să nu fi murit ca proștii.

Mie gândul ăsta mi-a purtat pașii către cabina de vot, de 24 de ani încoace. De ceva timp a ajuns un fel de ritual orb, o încăpățânare care-mi crează iluzia că așa sunt încă vie și contez, că lehamitea nu m-a înghițit chiar cu totul, că zoaiele astea nu m-au învins chiar de tot.

Astăzi sunt parcă mai deznădăjduită ca oricând privind la opțiunile de vot -penali, sau reprezentanți ai unor partide penale cu totul, hoți cu certificat de-acum, pe care nu mai ai cum să-i crezi nici dacă ai fi suferit o lobotomie între timp, versus anonimi de neprivit, ori lipsiți de verb, de atitudine, neconvingători.
Poate am obosit eu -să mă mai mint, să mai sper, să mai cred în oameni- poate am devenit mai intransigentă cu slăbiciunile omenești, mai exigentă cu așteptările de la poporul ăsta, poate mi s-a consumat rezerva de naivitate. Nu știu.
În egală măsură însă, azi sunt mai convinsă ca oricând că nu mai pot, că e greșit să mă retrag în lumea mea, la adăpost de toate astea, pentru că poate de-aia am ajuns aici cu toții.
De 26 de ani ne-am dezvoltat fiecare mecanismele noastre de apărare în fața realității, nu ne-a păsat, ne-am făcut că nu o vedem, că putem și fără ea atâta timp cât în universul nostru personal era bine și cald.
Iar de la o vreme realitatea a început să dea năvală în universurile noastre și să ni le facă zob în fiecare zi -ne arde de vii prietenii, ne ratează copiii, ne ucide cu zile în spitale, ne umilește și ne scuipă în față toată mizeria de care indiferența noastră a lăsat-o să se suprasatureze de 26 de ani încoace.
Nu știu cu cine voi vota. Dacă vreunul dintre candidați m-ar fi convins, v-aș fi spus până acum. Aș fi pledat pentru el. Așa cum o fac pentru toate în care cred.
Știu doar cu cine nu voi vota. Nu voi vota niciun candidat care are în spate un partid politic.
Dar categoric mâine voi merge la vot. Chiar dacă mi-e tot mai clar că…

mark twain

niște (mulți) oameni au murit pentru dreptul meu de a vota.  Și am de gând să respect asta câte zile voi avea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s