Femeia naivă și bărbatul atoateștiutor

Io, acuma, s-ar putea spune că scriu ca să mă aflu-n treabă. Că nu mă simt vizată, deci nici lezată de subiect, în altă direcție decât aceea că sunt femeie.

Dar, departe de a fi o feministă, ba chiar dușmănită de acestea că nu le țin isonul niciodată și le ridiculizez pe unde le prind, nu sunt deloc prietenă nici cu misoginii. Dealtfel, îmi displac generalizările, orice abordare la extrem, oamenii care vorbesc, scriu (probabil și respiră) în registrul „Deținătorul de adevăruri absolute”, și, recunosc, toți cei care au o părere atât de bună despre ei înșiși, încât din principiu nimeni și nimic (de pe planeta aceasta cel puțin!) nu poate nici măcar tinde la valoarea lor, ce să mai vorbim să le fie egali vreodată (termenul de superior nu există în vocabularul acestor indivizi decât ca sinonim pentru propriile persoane).

zei 1

Mereu îmi promit că n-o să-mi mai pierd vremea înfuriindu-mă cu toate năstrușniciile (ca să folosesc un eufemism) pe care le debitează unul sau altul -pe unii dintre ei îi bănuiesc chiar că o fac doar pentru a mai dezmorți traficul în jurul persoanelor lor, și mai puțin din convingeri clare pe tema dată. Dar, invariabil recidivez. O fi de la culoarea părului, nu știu, dar mă scoate din minți această neputință de a mă ridica până și la propriile-mi exigențe.

Să vedem însă ce m-a aruncat de această dată în păcatul pierderii de timp. (E mai puțin important cine -nu sunt o ființă conflictuală și urăsc can-can-urile).

„Femei care iubesc prea mult” ( http://www.catchy.ro/femei-care-iubesc-prea-mult-2/81063) este numele articolului declanșator de mâncărimi în degetele subsemnatei. Problema cu articolul ăsta e că mare parte din el e foarte bun -zice bine ce zice, adică. Dar ce te faci cu lingurița de rahat care duce de râpă borcanul cu miere?! Și lingurița de rahat (tonul ironic complet gratuit) e greu de stabilit punctual -nu e trântită undeva anume, e împrăștiată cu pipeta prin text. Și pute a misoginism până la Lună.

Înainte de toate iubirea nu e cu măsură. Iubirea e sau nu e. „Îl iubești?” “-Da, îl iubesc puțin” -mă duce invariabil cu gândul la „puțin însărcinată”. „Pe cine iubești mai mult, pe mămica sau pe tăticu?!” -cam pe-acolo se situează această dezbatere. Și e la fel de irelevantă ca evaluarea bărbaților după lungimea penisului. Sau, mai exact, evaluarea experiențelor sexuale în raport cu lungimea penisului partenerului.

festivalul penisului 2

Este dezarmantă neputința unora (paradoxal, mai multe doamne decât domni) de a pricepe că NU, nu mănânci rahat când spui că nu se poate face o evaluare după un astfel de criteriu, că doar nu suntem starlete de filme XXX la o bârfă despre viața profesională. „Nu se poate, nu se poate! Unul trebuie să fi fost the best of!”. De unde rezultă că restul au fost „în lipsă de, lucrăm cu”. Sau că, dacă ai penisul mare, te-ai scos, poți să fii și Terente te iubește femeile și e moarte dupe tine”. Că tot am deviat grav de la înfurierea inițială și am dat-o-n altele, să lămurim: poate că nu există amanți excelenți cu penisul de dimensiuni microscopice, dar nici un penis de armăsar nu este  premisa unui amant high-class (cu atât mai puțin, a unei iubiri memorabile).

Și uite-așa, ajungem iar la iubire. Articolul ne vorbește despre femei care se plâng că iubesc prea mult. „Prea mult în comparaţie cu cine? Sau cu ce?„ se întreabă corect autorul, demolându-și astfel singur titlul textului. Dar eșuează, din păcate, sacrificând de dragul bășcăliei un text ce ar fi putut fi chiar bun. O analiză elaborată, serioasă, echilibrată -poate chiar utilă, de ce nu?!- a eșecurilor cauzate de acceptarea nereciprocității în iubire, este spulberată cât ai clipi în bulevardierul femeile care iubește porci, adică care nu e Mafalde să se prindă la timp că porcii e porci, e proaste’. Până la urmă, poate că genul acesta de analiză formală, în care autorul -din comoditate sau aroganță- nu caută răspunsuri, pentru că el ȘTIE din capul locului cum stau lucrurile, dă exact măsura putințelor lui.

În nota bășcăliei, am putea concluziona că numai indivizi frustrați de a fi fost victime ale vreunei femei la un momendat al vieții lor, pot arbora astfel de raționamente:

Dacă țeapa e la bărbat, „îi trece pân s-o-nsura”. Dacă e la femeie, „a fost o alegere unilateral asumată”. Numai femeia e naivă, numai ea suferă de singurătate, numai ea tânjește, numai ea greșește, numai ea are un preț de plătit, numai ea e victimă… Și mai e și „plângăreață”! și se mai și organizează „în cete”! și „mai începe să și scrie”! și „furibund”! și „în Catchy. În condițiile în care articolul domnului apare tot în Catchy. Da, exact!

Ar fi de râs, dacă n-ar fi jenant de la un om cu-așa pretenții. Sau, cine știe, poate l-am supraevaluat! Și-acum naivele de noi plătim prețul de a fi avut așteptări nerealiste de la domnia sa. Ori, „cel mai și cel mai neplăcut, gagiul doar s-a prefăcut ca fiind” cu pretenții, iar noi, ambetate de singurătate, am fost atât de amarnic păcălite.

articol

Ironiile pot continua, desigur, la nesfârșit -și de-o parte și de alta. N-aș face însă decât să întrețin un război în care n-am crezut niciodată (de aici probabil și reacția instinctivă de a-i înfiera pe toți cei care aruncă fumigene în sexul opus pentru că din motive numai de ei știute așa înțeleg dragostea). Totuși, nu pot să nu mă întreb de ce un om care a demonstrat -nu o dată- că poate scrie și altfel, alege această variantă. Să fie cu adevărat misogin -deci, idiferent cât de plimbat prin școli, prin lume și prin Kierkegaarzii ei, atât de superficial? Sau doar un impostor care aruncă nada pentru vizualizări?

Oricum ar fi, e un cabotin.

P.S. Cine își lustruiește pantofii cu iubirea cuiva, fie ea și unilaterală, NU se numește bărbat (și nici femeie -aviz feministelor zeloase). Se numește javră.

P.P.S. Ia uite, cum căutând un titlu potrivit pentru textul meu furibund pentru Catchy, îmi pică ochii pe o altă enormitate, semnată de același autor „De ce sunt bărbaţii nesimţiţi? Pentru că, uneori, femeile sunt cam proaste.” (http://www.catchy.ro/sa-ne-dumirim-de-ce-sunt-barbatii-nesimtiti/87654) . Aproape că încep să înțeleg extremismul feminist -femeile alea sigur au avut nenorocul să întâlnească numai bărbați ca dumnealui.

Domnule dragă, cine e prost, uneori, e prost pentru că iubește. Iar asta e o scuză onorabilă și o stare reversibilă.

Cine e nesimțit e nesimțit pentru că e nesimțit. Pentru asta nu există nicio scuză. Și niciun leac.

Iar misoginia și misandria sunt patologii. Adică boli. În mare parte, se tratează cu dragoste. Cazurile mai grave, trăiesc degeaba și sucombă în singurătate și acreală.

singuratate

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s