29 DE COPII ÎN PERICOL (sau DIN HAZNALELE NORMALITĂȚII, episodul doi)

*Domnului Mădălin Popa (singurul care a putut fi identificat până la această oră ca părinte implicat în scandalul de la la Școala Gimnazială I.L.Caragiale, din Pitești -și, se pare, și admin-ul paginii de fbk „29 de copii în pericol”, o rușine pe obrazul societății românești în anul de (diz)grație 2016), precum și celorlalți părinți care au contribuit la organizarea acestui protest, dar au avut grijă să se ascundă în spatele unor pseudonime și conturi false.

Am studiat pagina „29 de copii în pericol” din scoarță-n scoarță, cum se spune. Pentru că obișnuiesc ca atunci când deschid gura să știu despre ce vorbesc.

În fapt, mi-am otrăvit sufletul două zile și două nopți și, sincer, nu știu cât va trebui să treacă să mă vindec de toate astea.

Atâta ignoranță și mizerie umană n-am mai întâlnit la români decât pe subiectul homosexualității.

Ați șters între timp mare parte din comentariile mizerabile ale susținătorilor dvs și mai toate cele care vă blamau.

Comentariile mele le-ați șters pe toate și mi-ați blocat și posibilitatea de a mai comenta. (și nu sunt singura căreia i-ați făcut asta). Pesemne, erau prea bine argumentate și conțineau doze mult prea deranjante de adevăr. Așa că, în lipsă de alte contra-argumente care să stea în picioare, a fost mai simplu să le faceți să dispară de pe pagină -și pe ele și pe noi.

Mai mult decât atât, nu ați precizat că dvs ați făcut asta, și ați lăsat să fim jigniți și luați peste picior că ne-am fi șters singuri comentariile „de frică”(?!)

Acum, ce să zic, aveți oarecare ghinion, că io-s revoluționară așa din fire, și imposibil de intimidat. Mai ales când slujesc cauze în care cred și când simt miros de nedreptate, minciună, răutate și abuz.

După două zile și două nopți în care v-am citit pagina în amănunt, următoarele concluzii mie îmi sunt foarte limpezi:

*exagerați enorm, ba chiar mințiți cu nerușinare pe alocuri

*sunteți isterici și cea mare parte din spaimele copiilor voștri este cauzată de isteria voastră și mult mai puțin de agresivitatea băiatului bolnav

*cei mai mulți dintre voi, în spatele măștii de părinți disperați, cu care pozați pentru presă, ascundeți multă aroganță, agresivitate și răutate -organică la unii, aproape animalică, deci cu neputință de remediat vreodată. (sfat -măcar ascundeți-le mai bine)

*sunteți ignoranți până-n măduva oaselor

*sunteți lași

O să aștern și aici, întru ordonarea depliină a lucrurilor și deslușirea logicii lor, o postare de pe pagina domniilor voastre, apoi comentariul meu și alte câteva schimburi de replici între mine și administratorul paginii. Să judece toți cititorii de ce se impunea ștergerea lui și blocarea mea.

Așadar

Recunosc, sunt o incepatoare in ale facebookului. Sa luam povestea de la capat, fiindca nu cred ca, unii dintre d-voastra, au avut timp si rabdare sa citeasca povestea cu care a inceput pagina.
Mai intai sa clarificam un lucru: niciodata parintii elevului nu au prezentat la scoala vreun document medical cu diagnosticul ADHD. Are un singur document, cel de la CJRAE Arges, pentru deficiente somatice.
Elevul a fost mutat, la noi in clasa, ca alternativa de integrare, in semestrul II, din anul trecut scolar. A fost primit cu bratele deschise. Atat el, cat si parintii lui si-au exprimat public, in nenumarate randuri, bucuria si recunostinta pentru modul in care au fost acceptati fara nici o rezerva.
Am facut o sedinta cu parintii, ca toata lumea sa-i cunoasca. Le-am explicat ca suntem dispusi sa-i ajutam cu orice au nevoie, chiar stam cu baiatul la ore cand dansii nu pot. Aveau declaratie semnata ca il insotesc la ore. Am cerut un singur lucru: sa il trateze asa cum le cer specialistii, ca sa nu apara probleme.
Le-am cerut copiilor nostri sa il ajute si sa il inteleaga, asa cum o faceau de ani de zile cu colega care are probleme (ADHD diagnosticat si absolut toate documentele medicale si de terapie la dosarul scolii)
Au inceput sa apara problemele. Am incercat sa rezolvam la nivelul clasei. Sedinte cu parintii aproape in fiecare saptamana. I-am rugat sa-l ajute, cu ce considera dansii necesar, fiindca noi ii sprijinim. As fi vrut sa fiti la sedinta cu parintii in care mama fetitei cu ADHD, care este cu noi din clasa I, i-a rugat plangand sa faca tot ce este nevoie pentru el fiindca au o sansa uriasa sa reuseasca.
A inceput sa loveasca. Am stat de vorba cu el si cu parintii, tot la nivelul clasei. Au refuzat consilierea psihologului scolii, pe motiv ca merg la psiholog particular.
Lucrurile au inceput sa degenereze mai tare. Am cerut sprijinul conducerii scolii. Alte intalniri, sedinte la care promiteau cu toti din nou si din nou ca nu se mai repeta.
Au inceput sa fie deranjate orele din ce in ce mai rau. Nu mai era vorba doar de agitatie, de ridicat din banca si de vorbit peste profesor. A inceput sa-si ameninte colegii cu bataia in timpul orelor, cu voce tare.
Parintii nu au mai venit la sedinte decat atunci cand au fost invitati prin curier (sa avem dovada ca i-am instiintat).
Nu au mai venit nici sa stea cu el la scoala motivand ca nu mai au timp, fiindca lucreaza.
Acum ceilalti au inceput deja sa intrebe cu ce au gresit ei: de ce le vorbeste urat, de ce ii loveste, de ce ii ameninta. Le-am cerut sa nu reactioneze, dar sa incerce sa-l opreasca daca loveste pe cineva si sa cheme cel mai apropiat cadru didactic.
Parintii elevului au fost chemati la conducerea scolii, s-a discutat cu domniile lor, li s-au solicitat acte medicale ca eventual sa se poata stabili un alt mod de interactiune cu copilul. Au refuzat, motivand ca sunt confidentiale.
S-a indeplinit procedura legala si cu toate actele necesare i s-a scazut nota la purtare la 6, pe primul semestru, dupa nenumarate abateri, culminand cu: mana invinetita unei fetite, infigerea compasului in propria mana.
Ne-am adresat ISJ Arges si Protectiei Copilului Arges,in scris. S-a facut o sedinta comuna in urma careia cei de la Protectia Copilului ne-au raspuns ca l-au inclus intr-un program de consiliere de 3 luni, iar pe parintii i-au trimis la training. ISJ Arges nu ne-a raspuns niciodata.
Dupa consiliere, la inceputul acestui an scolar, a inceput sa ameninte cu moarte de genul:
te tai, te spintec, te ucid, vreau sa vad sange. Asta aud copii nostri in fiecare zi, in ore si in pauza, asta primesc scris pe biletele, iar unii dintre ei si pe SMS. In ore vorbeste tare, spune aceleasi lucruri si de fata cu cadrele didactice fara nici o problema.
Iarasi comisii, iarasi sedinte, iar copii erau deja la capatul puterilor, diriginta la fel, parintii la fel.
Ne-am adresat si IPJ Arges si Parchetului de pe langa Judecatoria Pitesti. Dansii ne-au spus ca nu pot face mare lucru pentru ca este minor.
Parintii baiatului au facut reclamatie la Comisia Europeana pentru protectia Copiilor cu dizabilitati, considerand ca scaderea notei la purtare are legatura dizabilitatea lui.
S-a facut Comisie de Integrare a minorului de catre ISJ Arges. Potrivit hotararii acestei comisii copilul urma sa stea la ore 3 ore pe zi, deoarece psihologul scoliii a aratat ca dupa aceasta perioada maxima nu mai poate fi stapanit si devine extrem de violent. Toti cei din comisie, inclusiv parintii, urmand sa stea cu el, pe rand cate o zi in clasa. Parintii nu au venit niciodata si i-au cerut minorului sa stea pana la incheierea programului. Culmea a fost ca doamnele inspectoare, aflate in scoala intr-una dintre zile le-au dat dreptate. Atunci de ce am mai facut comisia daca ne respectam obligatiile numai unii?!
Evident ca nici dupa aceasta comisie nu s-a gasit nici o solutie si atunci am declansat protestul, fiindca pur si simplu nu se mai poate.
Sunt copii care au cosmaruri, copii care tresar la cel mai mic zgomot, copii carora le este teama doar cand ii aud vocea. Orele deja sunt o gluma, dar una teribil de amara.
Cam asta este, pe foarte scurt, povestea din spatele protestului.„
(29 de copii în pericol)

(comentariul meu) -Realizati ca prin toata relatarea dvs nu faceti decat sa va bateti si mai multe cuie-n talpa? Sa va explic. Iata succesiunea paragrafelor relatarii dvs: 1. “Elevul a fost mutat, la noi in clasa, ca alternativa de integrare, in semestrul II, din anul trecut scolar. A fost primit cu bratele deschise. Atat el, cat si parintii lui si-au exprimat public, in nenumarate randuri, bucuria si recunostinta pentru modul in care au fost acceptati fara nici o rezerva.. ” (minunat!) 2. “Au inceput sa apara problemele.” (nu precizati ce probleme) ” Am incercat sa rezolvam la nivelul clasei” (reiese, cumva, ca nu erau tocmai probleme grave). 3. “Lucrurile au inceput sa degenereze mai tare.” (devine evident, iata, ca la inceput nu au fost grave) 4. “Au inceput sa fie deranjate orele din ce in ce mai rau. Nu mai era vorba doar de agitatie, de ridicat din banca si de vorbit peste profesor.” (carevasazica, pana atunci doar astea erau problemele pentru care erau facute sedinte saptamanale) 5. “Parintii nu au mai venit la sedinte” (deci pana atunci veneau) 6. “S-a indeplinit procedura legala si cu toate actele necesare i s-a scazut nota la purtare la 6, pe primul semestru, dupa nenumarate abateri, culminand cu: mana invinetita unei fetite, infigerea compasului in propria mana” (pfff, deja imi pocneste capul. carevasazica ati scazut nota la purtare unui copil, si nu oricum, ci 6!, pentru ca invinetit mana unei colege -copiii de invinetesc la scoala si cand se joaca, despre ce vorbim?!- si pentru ca si-a infipt compasul in mana??? adica aveati un copil care se automutila si asa ati gasit de cuviinta sa-l aduceti pe drumul cel bun, dandu-i 6 la purtare?! unde ati invatat, nu va suparati, astfel de practici?! Asta ar innebuni definitiv si un adult deprimat!) 7. “Iarasi comisii, iarasi sedinte, iar copii erau deja la capatul puterilor, diriginta la fel, parintii la fel” (situatia se agraveaza, clar. Si totusi niciun cuvant de ingrijorare/preocupare pentru starea copilului bolnav ce devenea pe zi ce trece si mai bolnav. Halal!) 8. “Ne-am adresat si IPJ Arges si Parchetului de pe langa Judecatoria Pitesti.” (pentru Dumnezeu, vorbiti serios?! ) 9. “Dansii ne-au spus ca nu pot face mare lucru pentru ca este minor.” (regretul ca este minor si nu poate fi inchis undeva, razbate doamna, de-mi scoate ochii -din ce sunteti facuti, voi, oameni?!) 10. “Parintii baiatului au facut reclamatie la Comisia Europeana pentru protectia Copiilor cu dizabilitati, considerand ca scaderea notei la purtare are legatura dizabilitatea lui.” (pe bune?! “considerand”?! adica dvs cum considerati?! ca si de la noi se vede tot asa) Vedeti dvs, doamna, toata aceasta relatare nu face decat sa sublinieze si mai tare ca starea acelui copil s-a agravat la voi in clasa, deci ceva nu a fost deloc ok acolo. E clar ca scoala pe de-o parte, cu toti reprezentantii ei, nu a stiut sa gestioneze situatia, ceea ce e grav, apoi, nu in utlimul rand, insa, parintii -care se fac direct responsabili de atitudinea copiilor lor in raport cu copilul bolnav- au contribuit si ei din plin la inrautatirea starii copilului. Impreuna ati reusit sa faceti o demonstratie de toata jena -la scena deschisa, dar in primul rand in fata copiilor vostri- despre ce inseamna neprofesionalism, egoism, lipsa de empatie, lipsa de omenie. Cam asta e ceea ce razbate pana la mine, cel putin.

(comentariul admin-ului) „Daca vreti sa faceti analiza pe text nu aveti decat. Probabil trebuia sa ne ducem direct la inspectorat sau sa ne invatam copii sa reactioneze. Atunci era bine! Va doresc, sincer, ca intr-o buna zi sa va vedeti copilul topindu-se fiindca se teme si stie ca nu are voie sa reactioneze, sa va vedeti copilul suferind fiindca se duce de rapa munca lui de ani fiindca nu se mai pot face orele si multe, multe altele… I-am mai propus cuiva: bun, noi suntem intoleranti si cum ne-ati mai catalogat. Poate d-voastra stiti un loc unde copilul se poate integra, poate in clasa copilului d-voastra sau a cuiva care va este foarte drag. Noi am incercat sa convingem familia sa caute acel tratament care sa-l ajute, sa-i reduca iesirile din ce in ce mai dure si mai violente, inclusiv tendintele de automutilare. Si nu am reusit si s-a ajuns aici! Poate d-voastra puteti sa-i gasiti cel mai bun tratament fara ajutorul familiei.”

(răspunsul meu) Tocmai mi-ati blestemat copilul, sau mi se pare?! Si nu, nu sa aiba un coleg ca cel ce face subiectul acestei dispute. La modul general, asa. Sunteti o ordinara chiar mai mare decat banuiam, doamna. Multumesc ca m-ati lamurit. Eu n-o sa va blestem copilul -e deja destul de blestemat cu asa parinti. Va doresc doar dvs o viata dupa masura calitatii dvs umane. Atat.

(cometariul admin-ului) „Șiti ceva. Ne-ati facut in toate felurile doar pentru ca ne aparam copii de un copil de o violenta extrema. Poate nu este tratat cum trebuie, dar nu cumva asta trebuia sa o faca familia?! Ce ar fi sa-l luati, cu tot cu familie in clasa si scoala unde sunt copiii d-voastra si demonstrati-ne ca fara ajutorul familiei il puteti integra. Demonstrati-ne cum copii d-voastra vor accepta sa fie loviti, injurati si amenintati, iar familia va ignora cum ignora si copilul si dumneavoastra veti face din el un copil adaptat perfect. Va uram succes!„

(răspunsul meu) Nu, doamna, nici familia singura nu poate razbi fara ajutorul comunitatii, iar voi, comunitatea i-ati tarat prin sedinte peste sedinte, consilii peste consilii, umilinte peste umilinte, note scazute la purtare, reclamatii la Parchet!!! -Dumnezeule, Parchet! Familia lui, doamna, a ajuns pana la Comisia Europeana pentru Protectia Copiilor cu Dizabilitati, cum singura ne-ati comunicat, si v-a reclamat. Cum puteti spune ca este un copil ignorat de familie?! Acesti parinti, doamna 1. au infiat un copil -ce minunat lucru spune asta despre ei, din start! 2. nu l-au abandonat cand au inceput problemele cu el 3. nu l-au abandonat nici cand au primit diagnosticul de cancer cu 1% sanse de supravietuire, ci au stat la capataiul lui zile si nopti, au alergat cu el zile si nopti la chimioterapii, numai Dumnezeu stie cate au indurat. 4. nu au renuntat la educatia lui si sa-l tina acasa, cum fac multi parinti in astfel de situatii, satui de umilinte, si l-au plimbat pe la trei scoli deja. 4. au ajuns pana la Comisia Europeana a drepturilor copiilor cu dizabilitati pentru a reclama acea rusinoasa nota 6 la purtare -rusinoasa pentru cine a decis-o. Toate astea nu arata, oricum ati da-o, profilul unor parinti neinteresati de binele copilului lor. Iar faptul ca se incearca discreditarea lor, invinovatirea lor, faptul ca se loveste in ei intr-un mod atat de abject, spune multe despre cei care o fac.

scari

Și mă opresc aici. Comentariile mele pe pagină au fost mult mai multe, adresate altor părinți/susținători ai protestului. V-am arătat doar dialogul cu administratorul paginii, pentru a vă convinge, în caz că m-ați fi bănuit că mint.

E, și poate acum îmi spune și mie cineva, de preferință dl Mădălin Popa, de ce se impunea să-mi fie șterse comentariile și blocată posibilitatea de a mai comenta pe pagină, și cam ce spune asta despre domniile lor, cei care administrează acea pagină -făcută dealtfel în scopul mediatizării subiectului și mai bunei lui vizibilități.

În fine, să depășim momentul. Am întrebări cu adevărat importante pentru domniile voastre, domnilor părinți protestatari:

Câtă credibiltate credeți că putem să vă acordăm, când susțineți, în repetate rânduri, că părinții copilului nu au adus niciun act medical la școală, și că de fapt copilul nu are ADHD, ci ceva cu mult mai grav -motiv pentru care trebuie să meargă la o școală specială- dar postați un document medical (cu toate datele copilului, de la nume la adresă -gest complet necugetat și ilegal, da, surpriză, chiar și în România)?!

Apoi, vedem în certificatului emis și semnat nu de unul, ci de o comisie întreagă de psihologi, că scrie clar, negru pe alb, că acest copil poate urma învățământul de masă. Carevasăzică, nu există nicio recomandare pentru școala specială sau acasă.

Câtă credibilitate credeți că putem să vă acordăm, când citim în comentariile voastre că certificatul și psihologii ăia de la comisie sunt o glumă, în schimb psihologul școlii voastre știe mai bine? Care, atenție, psihologul școlii voastre dezvăluie cu nonșalanță diagnosticul unui pacient și îi disecă, public, cu lux de amănunte, comportamentul, încălcând astfel grav confidențialitatea medic-pacient.

Câtă credibilitate credeți că putem să vă acordăm când ne faceți vite în comentariile voastre, când îl numiți pe băiatul bolnav „handicapat bătăuș infractor”, când vă argumentați acțiunile cu „poate ne spui și de ce nu trăiesc puii de leu în aceeași cușcă cu puii de iepure” sau cu “nu ne jucăm de-a toleranța pe pielea copiilor, ia-l tu acasă dacă ți-e milă.”?!

Asta în timp ce ne explicați că nu vreți să goniți copilul bolnav, nu aveți nimic cu el, ci cu sistemul. Din cilcul „l-am primit cu brațele deschise, da’ nu prea mult”. Sau „n-am nimic cu el, da să fie la el acolo.”

Câtă credibiltate credeți că putem să vă acordăm, când vă aruncați propriii copii într-o asemenea mizerie, le puneți pancarte în mâini și vorbe în gură pe care apoi le postați pe pagină în numele lor?

Nu merge așa.

Spuneți tot timpul că ați făcut tot posibilul și imposibilul să-l integrați. Și chiar cred că voi chiar credeți asta.

Mai cred însă și că definiția domniilor voastre despre integrare este diferită de ceea ce prevede legea.

Integrare nu înseamnă ca dvs să-l primiți și să-l agreați, iar el să stea cuminte, eventual sedat, în bancă, fericit că a fost integrat.

Integrare înseamnă în primul rând acceptare, deschidere reală. Și multă, multă muncă.

Bineînțeles că nu dvs, părinții, trebuie să știti cum se face asta, ci școala, dascălii, care ar trebui instruiti temeinic în acest sens, de către un sistem, iată, atât de ineficient.

Dumneavoastră, însă, trebuia să fiți oameni. Atât.

Nu știu dacă ați fost sau n-ati fost de la început, dar acum sigur ați eșuat îngrozitor.

Ați făcut “tot posibilul si imposibilul”?

Nu ați făcut decât să-i agravați boala.

Și mărturie pentru asta stau cele trei școli și cinci clase prin care a fost târât, azvârlit de la unii la alții, culminând cu ceea ce se întâmplă în aceste zile.

P.S. Poate veți înțelege câte ceva din această experiență, poate nu.

Oricum ar fi, încă mai sper ca va veni o zi în viețile voastre, când vi se face așa, brusc, o lumină mare în minte și-n suflet, și veți fi conștienți de tot răul făcut în aceste zile. Și o secundă, măcar o amărâtă de secundă, veți lăsa capu-n pământ.

Advertisements

5 thoughts on “29 DE COPII ÎN PERICOL (sau DIN HAZNALELE NORMALITĂȚII, episodul doi)

  1. De ce CJRAIE Argeș nu i a trimis elevului cu ADHD profesor de sprijin care să stea la ore împreună cu el ,așa cum prevede legea?

    Like

  2. Problema e ca un singur copil bulverseaza cursurile unei clase cu 29de copii. Eu inteleg ca acel copil are o problema dar nu e treaba colegilor de clasa sa-l trateze. Exista psihologi, psihiatri si scoli speciale pentru copii cu nevoi speciale. Eu ca parinte imi trimit copilul la scoala ca sa invete, nu sa fie amenintat, lovit sau injurat. Deci trebuie sa se ia masuri pentru ca situatia sa inceteze iar acel copil cu probleme are doua alternative: se integreaza sau pleaca. E crud dar din pacate nu exista a treia cale.

    Like

    1. Exista intodeauna o a treia cale. Dar de ce sa ne obosim? Va rog, documentati-va cu privire la scolile speciale, la invatamantul incluziv, la ce inseamna o recomandare pentru invatamantul de masa. Copilul dvs oricum este agresat -fizic sau psihic- la scoala de copii cat se poate de normali, si poate si el agreseaza fizic sau psihic alti copii. Agresivitatea este in firea celor mai multi, inca de la varste f fragede, de pe vremea cand isi dau cu lopetelele si masinutele-n cap la groapa cu nisip. Rolul nostru, ca educatori si parinti este sa-i invatam sa iubeasca si sa respecte pe cel de langa ei. Si sa le povestim in nestire ca violenta si respingerea nu au fost niciodata solutii la nimic. Dar atata vreme cat educatia pe care o primesc acasa este “intrusul trebuie sa plece, e crud, dar din pacate nu exista alta cale” cei mici se vor comporta in consecinta si ii vor da cu lopetica-n cap fiecarui nou-venit mai ciudatel. Desigur, lopetica-n cap e o metafora in context. Exista agresiuni cu mult mai dureroase si mai traumatizante decat cele fizice. Iar copiii “normali” se pricep de minune la asta. Va doresc sa nu aflati vreodata, din postura de mama (sau bunica), de ce sunt in stare copiii “normali” si parintii lor. Desi, se pare ca cei mai multi dintre oameni nu pot vedea caile “necrude” decat experimentandu-le pe propria piele pe cele crude.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s