CÂT SE POATE

Nu postez și nu comentez nicicum mizeriile unor personaje din televiziunile autohtone, pentru trei motive:
1. Fiecare își câștigă pâinea cum găsește de cuviință, nu e treaba nimănui să judece viața și alegerile altora
2. Mă străduiesc să-mi păstrez pagina curată și să nu rostogolesc (atât de multe) zoaie peste lume, fie ea și virtuală
3. (și care cântărește, probabil, cel mai greu în ecuație) Toate televiziunile sunt populate cu foști colegi, prieteni mulți, oameni dragi pe care-i admir, profesioniști extraordinari -deci, din motive de respect față de ei și de mine însămi.
Dar s-a ajuns la un nivel nu suburban, ci subuman, care impune ca fiecare dintre noi să reacționeze,  în speranța că cei vizați vor înțelege că trebuie să abandoneze acest drum, această manieră bolnavă de a face presă. Asta nu e presă. Nu așa arată un om de televiziune. Este greșit și abject și periculos, deopotrivă. Pentru că sădești (ori întreții) în publicul tău o molimă grea -simptomele sunt deja vizibile de câțiva ani- foarte greu de vindecat.
mocirle
Înșiruisem câteva nume. M-am răzgândit, nu le voi da -nu vreau să-mi pun niște prieteni în situația delicată de a mă dezamăgi evitându-mă, ca să nu-și piardă job-ul. N-aș putea duce asta acum. Oricum, știe toată lumea care sunt, se știu și ei care sunt.
Spun doar atât: domnilor care habar n-aveți ce e acela un domn, oamenilor care habar nu aveți ce e acela un om, nu mai are nimeni vreo pretenție ori așteptare de la voi, demult. Ați terfelit și compromis prea mult ideea de om de televiziune -că jurnaliști sunteți doar în capul vostru, și slavă Domnului încă există jurnaliști adevărați în țara asta, destui cât să vă țină piept, să vă denunțe prin contrast și noi să avem o comparație. Vă compromiteți zi de zi și toți colegii -și-aveți mulți profesioniști adevărați acolo, care trag din greu.  E momentul să vă opriți. Pentru că, într-un fel sau altul, va veni o zi când va trebui decontată toată această mizerie -grație sfintelor legi ale Echilibrului Universal- o zi când va fi prea târziu, o zi când toți banii patronilor voștri nu vă vor mai putea salva, când toată haznaua va refula și va îneca totul în jur și nu se va mai putea repara nimic. Iar prețul îl vor plăti și ăia care fac treabă bună și curată.
Înțeleg că trebuie să mâncați și voi și că aveți toate ouăle în coșul ăsta, deci miza e pe viață și pe moarte.
Totuși, cât de jos?
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s